Starea service-urilor auto din România

starea service-urilor auto din romania

Ca urmare a articolului postat pe Promotor în care sunt enumărate foarte multe vizite la service cu final prost şi costuri mult prea ridicate, autoeconom.ro prezintă situaţia service-urilor auto care au ales să se adreseze clienţilor într-un mod diferit.

Posesorii de maşini trec prin momente grele când se află în situaţia de a duce maşina la service, fie şi pentru o simplă revizie periodică. Acest lucru se datorează experienţelor proaste acumulate de-a lungul timpului.

Problema majoră este lipsa de reacţie a proprietarilor de maşini în momentul depistării operaţiunilor de calitate îndoielnică, iar în cazul în care reacţia există, aceasta este foarte prost exprimată şi în cele mai multe cazuri se lasă cu scandal şi injurii, în loc să se ajungă la înţelegere şi asumarea responsabilităţii.

Autoeconom.ro colaborează în momentul de faţă cu peste 180 de service-uri auto din toată ţara. Toate aceste service-uri au ales să ofere clienţilor oferte de preţ transparente pentru cererile lor şi îşi asumă răspunderea primirii unei evaluări proaste în cazul în care munca lor nu a fost de cea mai înaltă calitate. De la începutul activităţii noastre până în prezent, service-urile auto membre au în medie 4.5 puncte din 5 posibile în urma evaluărilor primite de la clienţii veniţi prin autoeconom.ro. Mai mult, toate aceste service-uri se angajează să respecte condiţiile impuse de autoeconom.ro la înregistrarea pe site.

Credem că transparenţa este primul pas pentru a creşte nivelul calităţii lucrărilor din service-urile auto din România, completată de posibilitatea exprimării în scris a experienţelor avute în service.

Al doilea pas în acest proces de schimbare este corectarea mentalităţii proprietarilor de maşini. Vânarea celui mai mic preţ pentru vizita la service duce de cele mai multe ori la reparaţii făcute prost şi fără răspundere. Este adevărat că factorul principal ce încurajează acest lucru este puterea noastră de cumpărare şi un buget foarte limitat destinat întreţinerii maşinii, dar investind mii de euro în achiziţia unei maşini fără a ne gândi la cheltuielile de întreţinere, nu este o decizie înţeleaptă. De aici se ajunge la clasicul “cât dai, atâta primeşti” în momentul în care se face rabat la calitatea pieselor şi la respectarea operaţiunilor necesare.

Primește oferte de preţ pentru reparaţii auto de calitate!

Al treilea pas şi unul foarte important este asumarea responsabilităţii, fie că vorbim de service-urile auto sau proprietarii de maşini.

Ca proprietar de maşină trebuie să înțelegem că în timpul reviziilor sau reparaţiilor pot apărea greşeli, aceasta deoarece reparaţiile sunt făcute de către oameni, nu de roboţi. Astfel, la apariţia unei greşeli, reacţia normală a unui service auto trebuie să fie de înţelegere şi asumare a greşelii, cât şi de compensare în cazul în care este posibil.

De cealaltă parte, proprietarii de maşini trebuie să îşi asume răspunderea când nu respectă indicaţiile service-urilor auto cu privire la alegerea soluţiilor optime. Service-urile auto nu pot garanta funcţionarea corectă a sistemelor în cazul în care piesele alese de către client nu sunt conforme (ex: calitate îndoielnică sau, în cel mai rău caz, contrafăcute).

Prin autoeconom.ro ne dedicăm creşterii calităţii reparaţiilor auto din România şi susţinem activ service-urile auto care au înţeles că satisfacerea clienţilor este prioritatea principală a afacerii lor.

Spune și prietenilor tăi: