Bosch Car Service și Autoeconom.ro – un parteneriat de succes!

parteneriat bosch car service si autoeconom.ro

Platforma online autoeconom.ro prin care proprietarii de maşini din România primesc cele mai bune oferte de reparaţie şi întreţinere auto, a început colaborarea cu reţeaua de service-uri auto Bosch Car Service România.

La începutul lunii mai, un număr de 12 service-uri auto din reţeaua Bosch Car Service s-au înregistrat pe autoeconom.ro cu scopul de a-şi promova eficient serviciile şi a atrage noi clienţi. Se estimează că în decursul a 3 luni de la data parteneriatului, un număr de 50 de service-uri auto Bosch vor fi prezente pe autoeconom.ro.

Ne bucurăm enorm că la mai puţin de 6 luni de la lansarea platformei am reuşit să atragem alături de noi o reţea de service-uri auto de tradiţie ce oferă proprietarilor de autovehicule servicii de înaltă calitate şi dotări excepţionale în atelierele de reparaţii disponibile pe întreg teritoriul țării.

Fiind locul unde proprietarii de maşini caută soluţii de reparaţie şi întreţinere de calitate, autoeconom.ro reprezintă un nou canal de vânzare online a produselor şi serviciilor oferite de service-urile auto din reţeaua Bosch.” a declarat Tudor Cioltea, co-fondator şi manager dezvoltare autoeconom.ro.

Primeşte 3 oferte de preţ de la service-urile auto Bosch

“Bosch Automotive Aftermarket susține inițiativele antreprenoriale care vin în întâmpinarea nevoilor clienților și conștientizează importanța mediului online în deciziile de achiziție ale acestora. Parteneriatul dintre rețeaua Bosch Car Service și platforma autoeconom.ro își propune să simplifice viața conducătorilor auto, accesul la serviciile de calitate fiind asigurat de cei 80 de parteneri ai rețelei.

Prin acest parteneriat oferim clienților noștri o gamă completă de servicii specializate în unitățile de service autorizate. Atât divizia Automotive Aftermarket din cadrul Robert Bosch SRL, precum și membrii organizației Bosch Car Service susțin reputația solidă a brandului Bosch pe piață, prin activitatea susținută și calitatea ridicată asigurată în mod constant.

Prin intermediul platformei autoeconom.ro punem la dispoziția conducătorilor auto cunoștințele de specialitate ale celui mai mare furnzior de echipamente originale pentru industria auto din lume și calitate la cele mai înalte standarde”, a declarat Mircea Bela, director național de vânzări, divizia Automotive Aftermarket, Robert Bosch SRL.

Comunicatul oficial este disponibil în Ziarul Financiar.

Spune și prietenilor tăi: